Hidrocolonoterapia

De ce este necesară curăţarea colonului?

Organismul nostru acumulează de-a lungul timpului câteva kilograme de toxine provenite din alimentele pe care le consumăm, din aerul pe care îl respirăm şi din produsele de îngrijire pe care le folosim. Este esenţial să menţinem în parametrii normali căile de eliminare a acestora din organism.

Cum ajung toxinele în organism?

  • Prin căile respiratorii direct în plămâni. Respirăm aer poluat din:
    • interiorul locuinţei prin lucruri cum ar fi covoare sau mochete, praf, acarieni, păr provenit de la animalele de companie, particule provenite din materiale de construcţii în urma lucrărilor de renovare, mucegai, lacuri, substanţe ignifuge sau de altă natură aplicate pe mobilă în procesul de fabricaţie, etc.
    • exteriorul locuinţei prin gaze de eşapament, praf, tratamente chimice aplicate pe vegetaţie (erbicide, pesticide), polen, etc.
  • Prin gură:
    • Alimentele pe care le consumăm pot conţine pesticide, chimicale, coloranţi, conservanţi şi potenţiatori de arome, alcool, medicamente, fumat, metale grele din vasele de gătit, etc.
  • Prin piele:
    • Produsele de îngrijire a părului, creme de corp, machiaje, parfumuri, deodorante, pastă de dinţi, etc
  • Organismul tău produce toxine dacă:
    • Ai viruşi, bacterii în exces, candida sau afecţiuni fungice.

De ce este indicată curăţarea colonului prin hidroterapie?

Apa a fost folosită dintotdeauna în scopuri curative.

Curăţarea colonului poate fi efectuată prin modalităţi diferite cum ar fi: infuzia unor plante, cure cu sare amară, regimuri alimentare, diete cu sucuri presate la rece precum şi prin hidroterapie de colon (cunoscută sub denumirea de hidrocolonoterapie).

Hidrocolonoterapia vă poate ajuta reducând încărcătura toxică din organism, fiind cea mai completă, sigură și simplă metodă de detoxifiere a organismului. Prin utilizarea apei purificate, colonul este curățat de impuritățile acumulate în timp, este hidratat și tonifiat. Rezultatul obţinut va fi un colon cu funcţionare îmbunătăţită care va contribui la o stare de bine a intregului organism.

Atunci când este efectuată corect, hidrocolonoterapia este o modalitate unică și eficientă de detoxifiere a întregului organism, eliminând toxinele și permiţând ţesutului sănătos să se poată reconstrui.

Pentru eficienţă maximă îţi recomandăm ca terapia de curăţare a colonului (hidrocolonoterapie) să fie completată cu programe bazate pe sucuri presate la rece şi/sau salate pe care de asemenea vi le putem oferi în pachetele noastre de servicii.

Când nivelul de toxicitate este scăzut, organismul tău se poate vindeca și reechilibra.

Hidrocolonoterapia, soluţie pentru un alăptat sănătos!

Trebuie să scapi cumva de toxinele acumulate în timpul sarcinii, provenite din alimente, medicamente sau hormoni. În urma unui program de detoxifiere după sarcină te vei simţi mult mai bine. Ai grijă dacă alăptezi, pentru că riscul este ca toxinele eliminate de tine să ajungă, prin lapte, la bebeluş. Prin proceduri de hidrocolonoterapie acest risc se diminuează, întrucât nivelul de toxicitate scade.

Cum decurge o şedinta de hidrocolonoterapie?

O ședință de hidrocolonoterapie este de fapt, o infuzie de apă purificată și încălzită care este introdusă cu presiune scăzută, prin intermediul unui speculum, pe toată lungimea colonului.

Apa stimulează peristaltismul intestinal (contracția de colon). În acest mod resturile vor fi eliminate în mod natural de către colon.

Prin proceduri de masaj abdominal, hidrocolonoterapeutul ajută colonul la eliminarea rezidurilor stagnate pe pereţii acestuia.

Procedeul se repetă de mai multe ori succesiv. De asemenea, pe toată durata procedurii vei fi acoperit, în acest fel respectându-se în totalitate intimitatea ta.

Nu toate modalităţile de curăţare a colonului sunt la fel de eficiente

Modalităţile de curățare a colonului sunt diferite între ele. Sunt disponibile în prezent o varietate de tratamente care au ca rezultat determinarea colonului să elimine rezidurile, aspect care poate fi util. De asemenea există cabinete specializate în curăţarea colonului care însă nu oferă şi indicaţii nutriţionale.

Hidrocolonoterapia este diferită faţă de o simplă clismă. Alimentele joacă un rol important în curățarea și construcţia unui țesut sănătos nou.

Când combinăm hidrocolonoterapia cu nutriția, eficienţa terapiei este superioară. În calitate de nutriționist, îţi voi oferi recomandări nutriționale adecvate. Clienţii pot experimenta beneficii uimitoare pentru sănătate atunci când detoxifierea organismului încorporează atât curăţarea colonului prin hidrocolonoterapie, cât și îndrumări nutriţionale.

Despre aparatul utilizat

În cabinetul nostru se utilizează aparatul CleanColon model 004RA, produs de o companie din Italia. Acest aparat asigură cel mai înalt nivel de siguranţă, igienă şi confort, fiind certificat în clasa II b conform Directivei 93/42 CEE pentru dispozitive medicale.

Buna funcţionare a aparatului este asigurată prin mentenanţă furnizată de producător. De asemenea, aparatul este prevăzut cu sistem de curăţare care permite a fi sterilizat cu substanţe certificate medical, după fiecare terapie.

Procesul este unul igienic, aparatul fiind conectat la toate sistemele sanitare, rezidurile     evacuându-se prin furtune direct în sistemul de canalizare.  Utilizăm sisteme de filtrare a apei.

Consumabilele (speculum-urile) utilizate în cadrul terapiei sunt de unică folosinţă, sunt desigilate în prezenţa clientului.

Aparatul este prevăzut să menţină temperatura apei constantă. Aceasta poate fi şi modificată dacă este nevoie, pentru confortul clientului. Un manometru aflat pe aparat ne permite să ne asigurăm că o presiune foarte blândă este utilizată pe parcursul ședinței.

Pe timpul sedinţei, terapeutul se află în încăpere pentru ca, prin proceduri de masaj abdominal să ajute colonul la eliminarea rezidurilor stagnate pe pereţii acestuia. Procedeul se repetă de mai multe ori succesiv. Aparatul utilizat permite clientului și terapeutului să observe rezultatele terapiei.