Despre Adriana

Obiectivele mele: Sănătatea colonului şi Consiliere Nutriţională

Obiectivele mele sunt de a te ajuta să redescoperi, să menţii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea, vitalitatea şi energia.

Din 2013 sunt hidrocolonoterapeut certificat şi Nutriţionist – Dietetician licenţiat cu studii de lungă durată.

Am efectuat până în prezent multe terapii ajutând sute de clienţi să redobândească energia şi să-şi redescopere vitalitatea.

Vitalitatea ta este întotdeauna prezentă. Doar că poate fi „umbrită” de un mod de viaţă nesănătos, similar cu soarele când este acoperit de nori.

Competențele mele

Pregătirea în domeniul Hidrocolonoterapiei şi Nutriţiei&Dieteticii mi-a oferit bagajul de cunoştinţe pentru o abordare unică, diferenţiată pentru fiecare client:

  • Certificat de absolvire „Curs Postuniversitar de Hidrocolonoterapie” – Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti
  • Diploma de licenţă a Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară (Universitatea de Vest Vasile Goldiş), licenţiat în nutriţie şi dietetică

În acest fel, dobândind:

  • Capacitatea de sinteză şi integrare a cunoştinţelor relevante privind relaţia individ-mediu-alimentaţie
  • Identifcarea şi aprofundarea nevoilor nutriţionale pentru prevenţia îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate
  • Capacitatea de a lua decizii informate în relaţia dietă, sănătate şi boală
  • Capacitatea de a efectua o consiliere psiho-nutriţională adecvată
  • Elaborarea de procedee de screening nutriţional, evaluare, identificare a nevoilor
  • Elaborarea de procedee şi planuri nutriţionale: formularea obiectivelor, implementarea intervenţiilor, analiza rezultatelor
  • Aplicarea şi urmărirea protocoalelor terapeutice nutriţionale la bolnavi cu diagnostice stabilite de către medici
  • Evaluarea şi selectarea produselor alimentare după principii ştiinţifice şi nevoi
  • Capacitatea de a consilia persoane/pacienţi utilizând produse speciale dietetice şi nutriţionale
  • Cunoaştere adecvată, analiza şi sinteza problemelor de sănătate şi ale stării de nutriţie
  • Apreciază importanţa raţiei zilnice pentru organismul uman

 

Competenţele practice le-am dobândit de la dr. Arrigo Dianin, fost vicepreşedinte al Societăţii Italiene de Hidrocolonoterapie, cu o experienţă de aproximativ 30 de ani în domeniu şi de la care am învăţat secretele acestei terapii.

Din 2013 şi până în prezent am efectuat un număr mare de terapii de colon, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei şi am fost impresionată de efectele benefice asupra sănătăţii acestora. Când toxinele sunt evacuate din organism prin acest tip de terapie, oamenii se simt mai uşori, au mai puţine „pofte de dulce” precum şi un somn îmbunătăţit, asta să enumerăm doar cateva dintre beneficii.

Urmăresc întotdeauna evoluţii și descoperiri atât în modalitățile de sănătate convenționale, cât și în cele alternative, precum și produsele şi serviciile inovative, pentru a-mi menține capacităţile practice şi profesionale.

Abordarea pentru sănătate şi stare de bine

Confortul tău este important. Clienții afirmă deseori că se simt confortabil şi în siguranţă, iar cabinetul este într-un spaţiu privat, curat și liniștitor – o locație confortabilă și spațioasă pentru experiența ta de hidrocolonoterapie.

Siguranța și satisfacția clienților sunt prioritare pentru mine. NU VOI EFECTUA terapia dacă există vreun risc pentru sănătatea ta, adică dacă ai oricare dintre contraindicațiile prezentate pe pagina noastră de întrebări frecvente. Nu fac compromisuri în ceea ce privește siguranța.

Vom vorbi despre motivul pentru care ești aici. Ce încerci să obții? Acesta ne va indica programul de care ai nevoie. Voi aloca timpul necesar pentru a-ti explica procedura de lucru, pentru a-ți pune întrebări și pentru a-ţi răspunde la orice nelămuriri sau preocupări pe care le poți avea.

Voi cerceta simptomele, cauzele posibile, istoricul, rezultatul dorit și modificările stilului de viață.